Împreună am reușit! Uniunea Europeană a interzis total folosirea pesticidelor care ucid albinele

0
103

Uniunea Europeană a decis să interzică folosirea neonicotinoidelor, pesticide considerate letale pentru albine, la toate culturile în aer liber, ca măsură absolut necesară pentru protejarea biodiversității şi a mediul înconjurător.

Interdicţia privind neonicotinoidele, aprobată vineri de statele membre, este prevăzută să intre în vigoare până la sfârşitul anului 2018 în toate cele 28 de țări ale Uniunii Europene şi va însemna că acestea pot fi utilizate numai în sere închise, scrie The Guardian.

Albinele şi alte insecte sunt vitale pentru producţia globală de alimente, deoarece acestea polenizează trei sferturi din toate culturile. Numărul redus de polenizatori din ultimii ani a fost explicat, în parte, de utilizarea pe scară largă a pesticidelor. UE a interzis folosirea neonicotinoidelor în culturile înflorite care atrag albine, precum cele de rapiţă, în 2013.

Încă din acel an, viitorul celor trei substanţe vizate – clotianidin, imidacloprid şi tiametoxamsubstanţe cu rol neurotoxic, care atacă sistemul nervos al insectelor, utilizate pe scară largă – era pus sub semnul întrebării, după o primă evaluare negativă anunţată de EFSA (evaluatori ştiinţifici ai riscurilor din cadrul Uniunii Europene).

Giganții protestează în timp ce ne contaminează

Interdicția și evaluările au fost contestate, însă, în instanţă de doi giganţi din industria pesticidelor, ale căror produse sunt vizate direct de acea interdicţie – compania elveţiană Syngenta şi cea germană Bayer.

Cu toate acestea, agenţia europeană şi-a confirmat raportul la sfârşitul lunii februarie din acest an, concluzionând că riscul ridicat pentru albine şi albinele sălbatice a rezultat din utilizarea în aer liber, deoarece pesticidele contaminează solul şi apa. Acest lucru conduce la apariția pesticidelor în flori sălbatice sau în culturi succesive. Un studiu recent al probelor de miere a relevat contaminarea globală cu neonicotinoide.

Susţinută de Comisia Europeană, interdicţia a fost votată de o majoritate calificată a statelor membre în cadrul unei şedinţe cu uşile închise, la care au participat membrii unui comitet tehnic.

Şaisprezece dintre ei – numărul minim necesar – au avizat favorabil acest proiect de lege, potrivit unor surse concordante. Printre ţările semnatare s-au aflat ţări importante, precum Franţa, Marea Britanie, Germania, Spania şi Italia, dar şi state mai mici, precum Olanda şi Luxemburg (al cărei ministru pentru Mediu, Carole Dieschbourg, şi-a exprimat satisfacţia pe internet în urma votului de vineri).

„Este o zi frumoasă pentru lupta pe care o ducem pentru o mai mare biodiversitate şi împotriva substanţelor insecticide nocive”, a declarat ea pe Twitter.

„Comisia a propus aceste măsuri în urmă cu mai multe luni, pe baza avizului ştiinţific al EFSA (Agenţia europeană pentru securitatea alimentelor, n.r.). Sănătatea albinelor a avut întotdeauna o importanţă crucială pentru mine, pentru că ea priveşte biodiversitatea, producţia alimentară şi mediul”, a declarat comisarul european pentru Sănătate şi Securitate alimentară Vytenis Andriukaitis.

O mare victorie pentru mediu și pentru sănătatea noastră!

Această interdicție se va aplica de acum înainte la toate culturile în aer liber, excepţia fiind reprezentată de utilizarea în sere, cu condiţia ca seminţele şi plantele să nu părăsească spaţiile închise în care sunt cultivate.

Sandra Bell, membră a ONG-ului Friends of the Earth, declară că extinderea interdicţiei reprezintă „o victorie uriaşă pentru albinele noastre şi, în cadru general, pentru mediul înconjurător”. Ea a îndemnat Comisia Europeană să îi ajute pe agricultori să renunţe la pesticide.

Avem nevoie de agricultură sustenabilă

Eric Andrieu, purtător de cuvânt al social-democraţilor din comitetul pentru Agricultură din cadrul Parlamentului European, a salutat un vot „esenţial pentru viitorul biodiversităţii şi al agriculturii noastre”. „Albinele polenizează 84% din culturile europene şi 4.000 de varietăţi de plante, iar rata de mortalitate a albinelor atinge 80% în anumite regiuni ale Europei”, a adăugat el.

Un alt studiu a arătat că 75% din totalul insectelor zburătoare a dispărut în Germania, fiind acuzat un adevărat „armageddon ecologic”.

Un studiu realizat în Canada a ajuns la concluzia că albinele lucrătoare expuse la neonicotinoide au avut o durată de viaţă mai scurtă, iar coloniile aveau un risc mai mare de a rămâne fără regine.

Profesorul Jeroen van der Sluijs, de la Universitatea din Bergen, Norvegia, spune că substanțele cu pricina vor fi în continuare folosite împotriva puricilor în cazul animalelor de casă, în ferme și în autovehiculele care transportă animale, astfel că poluarea va continua.

Petiție semnată de peste 5 milioane de oameni

Interzicerea pesticidelor periculoase vine după ce, mai mult 5 milioane de oameni, inclusiv din România, au semnat o petiție pe Avaaz, un site specializat de petiții.

Cea mai semnată petiție din lume pentru salvarea albinelor a fost livrată împreună cu mascota de 5 metri a asociației Avaaz, Bernice, care a călătorit prin toată lumea, fiind prezentă în toate momentele cheie și captând atenția mass-media de fiecare dată.

Pe de altă parte, producătorii de pesticide și o parte a grupurilor de fermieri au acuzat că UE este excesiv de prudentă în cazul albinelor.

Unul dintre argumentele cheie pentru tărăgănarea votului era acela că fermierii nu au alternative la aceste chimicale și că sunt anti-interdicție. Astfel echipa Avaaz a adus laolaltă fermieri care lucrează atât organic, cât și convențional, și care se pronunță pentru interdicție, în sprijinul unei scrisori deschise care demonta acel argument, și pe care a publicat-o în ziare din toată Uniunea Europeană – de la La Libre din Belgia, la Dagens Nyheter din Suedia. La această mișcare s-a alăturat inclusiv cel mai mare sindicat al agricultorilor din Italia.

„Guvernele noastre au decis în cele din urmă să îi asculte pe cetăţenii ei, oamenii de ştiinţă şi agricultori, care ştiu că albinele nu pot să supravieţuiască din cauza acestor produse chimice şi că noi nu putem să supravieţuim fără albine”, a declarat Antonia Staats, director de programe în cadrul asociaţiei Avaaz.

Noi, membrii echipei eRomâniaTa.ro am semnat petiția și am susținut această campanie pe rețelele de socializare (Fotografii șocante: Cum arată o lume fără albine?), iar acum ne bucurăm de acest rezultat. Trăim sentimentul că, împreună cu alte 5 milioane de oameni din toată Europa, am contribuit la un gest de bun simț, menit să salveze albinele de la dispariția totală.

Merită să ne punem din nou această întrebare:

Având în vedere că cca. 80% din produsele vândute în magazinele alimentare sunt obținute în urma polenizării albinelor, ce facem noi, oamenii, pentru a le ocroti și respecta?

Silviu Stănculeț

Redactor și Cofondator eRomaniaTa.ro

Surse: The Guardian, Agerpress, Libertatea, DN.Asikt, La Libre, Avaaz.

Dacă te abonezi la Newsletter-ul eRomâniaTa.ro vei primi gratuit cele mai noi și apreciate articole direct în căsuța ta de e-mail!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here