Despre iubire… Fragment dintr-o inimă de copil

0
740

Se vorbește mult, foarte mult, în această perioadă despre iubire… atât de mult, și atât de sec, și atât de fals, încât aproape că am pierdut sensul ei. Ajungem la un sentiment de gol, căci privim în jurul nostru și realizăm că firescul iubirii nu se găsește nici la radio, nici la TV, nici pe smartphone-uri, nici în supermarketurile pline de inimi roșii. S-ar putea să mai existe, totuși, un colțișor neatins, unde am putea găsi firescul iubirii. Într-o inimă de copil.

Ne-am oprit la ceea ce putem numi ca fiind cea mai sinceră imagine a iubirii trăite astăzi în multe familii din România. Iar ea vine din simpla împărtăşire a unui educator cu multă dăruire şi mult har, care a învăţat să-i asculte, cu adevărat, pe copii:

“Ieri s-a apropiat de mine un băiețel și mi-a spus cu un ton grav:

– Doamna, tati n-o mai primește în casă pe mami, iar mami m-a întrebat dacă vreau să mă mut cu ea într-un apartament şi eu am zis că da. Am văzut apartamentul şi până sâmbătă, în fiecare zi când plec de la Grădi ducem bagajele. Dar o să mă mai duc şi la tati.

Am amuţit… după care am încercat să-i explic că nu e singur şi că va fi iubit mult în continuare, că uneori adulţii nu mai sunt fericiţi împreună şi hotărăsc să locuiască separat.
La un moment dat, s-au apropiat de noi îincă doi copii ai căror părinţi au divorţat şi care auziseră discuţia:
– Da, nu mai fi trist, nu e nici o problemă. Te duci şi la mama şi la tata. Nu-i aşa, doamna?

Astăzi, în timpul orei de engleză, acelaşi băieţel izbucneşte în lacrimi din senin, iar copiii se uită la el miraţi, fiindcă n-a mai făcut asta niciodată. L-am luat cu mine în cealaltă încăpere, rugându-l să mă ajute să pregătesc materialele pentru pictură. L-am întrebat ce s-a întâmplat.
– Nu ştiu, doamna Iulia, sunt un pic tristuţ!
Şi m-a îmbrăţişat aşa de strâns, cu o disperare…
E al şaselea copil din grupa mea aflat în această situaţie, mai mult sau mai puţin vizibil traumatizantă.
Ştiţi ce greu este să gestionezi mărturisirile şi trăirile copiilor care vor să se aşeze – precum o punte – peste prăpastia dintre mama şi tata?” (Iulia Modoranu, educator)

După o astfel de mărturisire care te înfioară, nu putem să nu ne întrebăm cui foloseşte idealul pe care se bazează miturile lumii moderne cu privire la dragoste? Şi de ce înțelegerea stării de împărtășire a vieții cu persoana iubită este purtată către o asemenea extremă încât se ajunge la o relație de dragoste foarte fragilă?

De ce, în trecut, iubirea era mai trainică?

Poate pentru că era privită altfel…

Da, veți rămâne împreună până și în tăcuta memorie a lui Dumnezeu.
Dar e bine să existe spații în acest împreună al vostru.
Pentru ca vânturile cerurilor să poată dansa printre voi.
Iubiți-vă unul pe altul, dar nu faceți din iubire opreliște.
Fie, mai degrabă, o mare vălurind între țărmurile sufletelor voastre.
Umpleți-vă unul altuia, cupa, dar nu beți dintr-o singură cupă.
Împărțiți-vă pâinea dar nu mâncați din aceeași bucată.
Cântați și dansați și veseliți-vă laolaltă, dar faceți ca fiecare să rămână singur,
Întocmai cum sunetele lăutei sunt singure, în timp ce vibrează în aceeași armonie.
Dăruiți-vă inimile, fără a le lăsa, însă, în paza celeilalte,
Pentru că numai mâna vieții vă poate cuprinde inimile,
Și țineți-vă alături, dar nu chiar așa de aproape,
Căci coloanele templului înălțate-s la anume distanță,
Iar stejarul și chiparosul nu cresc unul în umbra altuia.

Fragment din opera „Profetul”, apărută în anul 1923, a lui Kahlil Gibran (06 ianuarie 1883 – 10 aprilie 1931), artist libanez-american, poet și filozof.

Autor: Narcisa Stănculeţ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here