De ce pedepsele duc la și mai multe certuri între frați

0
2247
De ce pedepsele duc la și mai multe certuri între frați

De multe ori, este dificil ca părinții să înțeleagă de ce pedepsele pot da naștere la și mai multe certuri între frați. Până la urmă, aplicăm pedepsele pentru a aminti limitele și a transmite niște lecții importante. Cum e posibil ca acest lucru să nu-i facă pe copii mai amabili unul cu celălalt?

Dacă analizăm această chestiune din perspectiva emoțională a copilului, vom ajunge la câteva concluzii surprinzătoare.

Din punctul de vedere al copilului, disciplina nu este modalitatea prin care noi, părinții, îl învățăm care este comportamentul adecvat. Mai degrabă, cel mic va vedea disciplina moneda prin care noi gestionăm conflictele, atunci când membrii familiei se supără sau au dorințe divergente.

Cu alte cuvinte, felul în care vă disciplinați copilul devine modelul său de soluționare a problemelor interpersonale. Așa că pedeapsa, care este echivalentă cu utilizarea forței, îl va învăța să folosească forța împotriva fraților săi ori de câte ori există o problemă care se cere rezolvată.

Mai vreți și alte exemple despre cum percep copiii pedepsele și, astfel, cum se conturează relațiile cu frații?

1. Pedepsele îi fac pe copii să se concentreze asupra evitării unor pedepse ulterioare ceea ce e complet diferit față de a le păsa de alții.

Poate că vor învăța să nu își mai lovească frații, dar doar ca să nu o încurce ei, nu ca sa nu îi rănească pe aceștia. Pedeapsa amână apariția empatiei, ceea ce înseamnă că, pentru copii, va fi mai greu să aprecieze perspectiva fraților lor.

2. Stabilirea fără empatie a unor limite îl privează pe copil de însușirea autodisciplinei.

Nimănui nu-i place să fie controlat, așa că nu este surprinzător că cei mici vor respinge limitele care nu manifestă empatie. Atunci când copiii se opun limitelor noaste ei consideră „controlul” drept un factor exterior lor. Pe cât de nebunește ar părea, aceasta înseamnă că ei consideră că este treaba VOASTRĂ să-i împiedicați să-și atace frații atunci când sunt furioși în loc să fie de datoria LOR să se concentreze.

Când limitele au drept scop ca ei să se simtă înțeleși, atunci își vor internaliza aceste limite – și își vor asuma responsabilitatea, chiar și în absența persoanelor cu autoritate.

3. Copiii crescuți prin pedepse învață să le folosească la rândul lor împotriva fraților pentru a-și consolida propria poziție și putere.

Când copiii știu că celălalt va fi pedepsit, se vor simți încurajați să pârască, atât pentru a-și răni fratele, cât și pentru a putea juca rolul „copilului bun”.

4. Atunci când frații sunt pedepsiți din cauză că s-au certat, ei vor deveni și mai furioși unul pe altul și se vor concentra pe cum să se răzbune.

Adesea, încercând să facă lucrurile să pară ca și cum ar fi din vina celuilalt copil, vor intra într-un cerc negativ, care va duce la conflicte.

5. Copiii crescuți prin disciplină punitivă sunt mai predispuși la furie și depresie.

Acest lucru se întâmplă din cauză că îi învățăm că emoțiile lor nu sunt acceptabile. Având în vedere că părinții nu sunt alături de ei pentru a-i ajuta să-și controleze aceste sentimente dificile, vor încerca să-și dea seama singuri cum să-și depășească pornirile „inferioare”. Lucrul acesta le îngreunează încercările de a-și ține sub control furia și, cel mai posibil, și-o vor canaliza asupra fraților, care sunt adesea ținta cea mai la îndemână.

6. Pedeapsa duce la teamă.

Copiii învață din ceea ce trăiesc și din ceea ce văd la modelele lor, părinții.

Dacă ei fac ceea ce vreți voi, pentru că le e frică de voi, acesta e de fapt un prim pas spre un comportament agresiv.

Dacă voi țipați, vor țipa și ei. Dacă voi forțați, vor face, la rândul lor, uz de forță. Împotriva oricui vor avea ocazia, inclusiv a fraților.

Poate că e greu de acceptat, dar cercetările spun cât se poate de clar: copiii ajung să învețe prin pedepse unele lecții complet neașteptate – despre exercitarea puterii, rezolvarea dezacordurilor și cum să-ți controlezi emoțiile supărătoare.

Prin urmare, pedepsirea copiilor nu doar că le subminează acestora dezvoltarea în general, dar are și un impact negativ asupra relației dintre frați.

Cum rămâne cu disciplina? Cum se leagă aceasta de discuția noastră despre pedepse?

Cei mai mulți dintre noi știm în mod instinctiv de ce permisivitatea nu îi ajută pe copii să se înțeleagă mai bine. Dacă vrem să se poarte frumos unul cu celălalt, trebuie să le oferim așteptări clare legate de standardele de politețe din casă și să-i susținem să se poată ridica la înălțimea acestor așteptări. Acesta este motivul pentru care sfatul ca părinții să ignore certurile dintre copii este unul neproductiv.

Cuvântul disciplină înseamnă, de fapt, „a ghida”, având aceeași rădăcină cu termenul „discipol”. Pedeapsa ține mai degrabă de forță decât de a îndruma; prin însăși definiția sa ea provoacă unei alteia durere emoțională sau fizică, cu scopul de a o convinge să acționeze după dorința celui care aplică pedeapsa.

Având în vedere că termenul  „disciplină” este adesea interpretat greșit, sugestia mea este să renunțăm de a-l mai folosi. În schimb să ne îndreptăm în mod conștient dincolo de disciplină și să ne îndrumăm copiii cu iubire. Ce ar schimba aceasta? Ei bine, pentru început ar schimba modul în care îi înțelegem pe copii.

Îndrumându-ne copilul într-un mod liniștit presupune, așadar, ca și noi să ne străduim să rămânem calmi și să îl învățăm în liniște, și nu cu forță.

Modelăm felul în care ne exprimăm nevoile și stabilim granițe pentru comportamentul unei alte persoane folosind respectul.

Părinții liniștiți știu că nu pot controla comportamentul copiilor lor – doar copiii pot face asta.

Prin urmare, creăm o relație de încredere cu copilul, astfel încât acesta să fie descis față de îndrumările noastre.

Alegerile sale corecte vor duce la rezultate pozitive în viața sa, așa că se va putea convinge de beneficii și va putea începe să-și internalizeze aceste „comportamente” dorite.

Acesta este motivul pentru care, ca adulți, copiii îndrumați au șanse mai mari să aleagă să facă ceea ce este „corect”, chiar și atunci când nu îi mai supraveghem.

Dr. Laura Markham – „Părinți liniștiți, frați fericiți”.

Expertul în domeniul parenting-ului dr. Laura Markham și-a format un public numeros și fidel datorită abordării sale pline de compasiune, având la bază legătura vitală dintre părinți și copii. În acest ghid mult așteptat, dr. Markham prezintă unele modalități simple pentru a depăși nevoia de competiție și de conflicte, cultivând între frați o relație plină de iubire, asigurându-l în același timp pe fiecare dintre copii că mama și tatăl lui nu ar putea iubi niciodată mai mult pe altcineva.

Oferind exemple și sfaturi clare ce pot fi puse în aplicare imediat, cartea Părinți liniștiți, frați fericiți conține tehnici cu rezultate dovedite, care izvorăsc din cercetare, menite să-i ajute pe copii să-și controleze emoțiile, să-și comunice nevoile și să-și rezolve singuri neînțelegerile, ajutându-i să-și creeze astfel o legătură strânsă pentru totdeauna – și permițându-le să devină adulți care vor trăi în bună înțelegere cu toți ceilalți.

Citește și Ajutaţi-vă copiii să nu fie sclavii problemelor lor.

Abonează-te la Newsletter-ul eRomâniaTa.ro pentru a primi cele mai noi și apreciate articole direct în căsuța ta de e-mail!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here