Cum reacţionăm când copilul nostru greşeşte?

0
2988
Cum sa ne educam copiii
Cum sa ne educam copiii

– Părinţii buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească.

– Această deprindere a părinţilor inteligenţi contribuie la dezvoltarea: conştiinţei analitice, a deprinderii de a gândi înainte de a reacţiona, fidelităţii, cinstei, capacităţii de a pune întrebări şi a responsabilităţii sociale.

Nu fiţi un specialist în a critica comportamente inadecvate, fiţi un specialist în a-i face pe copiii voştri să gândească. Vechile corecţii şi binecunoscutele predici nu mai funcţionează, ele nu fac decât să erodeze relaţia.

Când deschideţi gura ca să repetaţi acelaşi lucru, declanşaţi un resort din subconştient care deschide anumite arhive ale memoriei, ce conţin critici vechi. Copiii vor şti deja tot ceea ce urmează să spuneţi şi se vor înarma ca să se apere. În consecinţă, ceea ce veţi spune nu va avea ecou în interiorul lor, nu va genera un moment educaţional. Acesta este un proces inconştient.

Când greşeşte, copilul deja aşteaptă să aveţi o reacţie. Dacă ceea ce veţi spune nu va produce un impact emoţional asupra sa, fenomenul RAM nu va produce o înregistrare inteligentă – şi, în consecinţă, nu se va produce evoluţie, ci suferinţă.
Nu insistaţi în a repeta aceleaşi lucruri pentru aceleaşi greşeli şi pentru aceleaşi încăpăţânări.

Uneori, continuăm ani la rând să spunem aceleaşi lucruri – şi tinerii continuă să repete aceleaşi greşeli. Ei sunt încăpăţânaţi şi noi, suntem proşti.
A educa nu înseamnă a repeta cuvinte, ci înseamnă a crea idei şi a produce o stare de încântare. La aceleaşi greşeli e nevoie de atitudini noi.

Dacă fiii noştri ar fi computere, am putea să repetăm aceeaşi reacţie pentru a corecta acelaşi defect.
Dar ei au o inteligentă complexă. Zilnic, cel puţin patru fenomene activează memoria şi, în cadrul a milioane de opţiuni, produc mii de înlănţuiri de gânduri şi nenumărate transformări ale energiei emoţionale.

Personalitatea copiilor şi tinerilor este în continuă fierbere, pentru că niciodată nu se întrerupe construcţia şi reconstrucţia gândurilor.
Este imposibilă oprirea gândirii, până şi tentativa de a întrerupe gândirea este, în sine, un proces de gândire. Nici când dormim nu întrerupem gândurile, de aceea visăm.

A gândi este inevitabil, dar a gândi prea mult, după cum vom studia mai departe, generează un consum violent de energie cerebrală, ceea ce prejudiciază drastic calitatea vieţii.

Nu fiţi un manual de reguli

scoala-parintilor
scoala-parintilor

Computerele sunt nişte biete jucării, în comparaţie cu inteligenţa oricărui copil – chiar a copiilor speciali.
Dar noi persistăm să ne educăm copiii ca şi cum ar fi instrumente logice, care trebuie doar să urmărească instrucţiunile dintr-un manual. Fiecare tânăr este o lume care aşteaptă să fie explorată.

Regulile sunt bune pentru calculatoare. A spune „fă asta” sau „nu face asta”, fără o explicaţie a cauzelor, fără a stimula arta de a gândi, produce roboţi şi nu tineri care gândesc.

Cred că 99% din criticile şi corecţiile părinţilor sunt inutile. Ele nu influenţează personalitatea tinerilor. Pe lângă faptul că nu educă, ele generează mai multă agresivitate şi distanţare.

Ce e de făcut? Uimiţi-i!

Părinţii inteligenţi cunosc modul de funcţionare a minţii pentru a educa mai bine tinerii.
Ei sunt conştienţi că, mai întâi, trebuie să cucerească teritoriul emoţiei, pentru ca apoi să cucerească amfiteatrul gândurilor şi, în cele din urmă, să cucerească solurile conştiente şi subconştiente ale memoriei, care este cutia cu secrete a personalităţii.

Ei creează stări emoţionale, făcând gesturi unice. În acest fel, ei generează momente educaţionale fantastice.

Părinţii pot studia zeci de ani teoria mea, ideile lui Piaget, psihanaliza lui Freud, inteligenţele multiple ale lui Gardner, filozofia lui Platon, dar, dacă nu reuşesc să ofere stări pline de încântare, să-i înveţe să gândească şi să acceseze depozitul memoriei copiilor lor, nici un studiu nu va fi aplicabil şi valid.

A-şi surprinde copiii înseamnă a spune lucruri la care ei nu se aşteaptă, a reacţiona diferit faţă de greşelile lor, a le depăşi aşteptările.

De exemplu: copilul vostru tocmai a ridicat glasul la voi. Ce e de făcut?

El se aşteaptă ca şi voi să ţipaţi şi să-l pedepsiţi! Dar, în loc de asta, începeţi prin a tăcea, vă relaxaţi şi după aceea spuneţi ceva care îl lasă uimit: „Nu mă aşteptam să mă superi în felul acesta. În ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc şi te respect mult.”

După ce spune aceste cuvinte, tatăl iese din scenă şi-şi lasă copilul să se gândească. Răspunsul tatălui îi va zdruncina temelia agresivităţii.

Dacă vreţi să provocaţi un impact puternic în universul emoţional şi raţional al copiilor voştri, folosiţi-vă de creativitate şi sinceritate. Îi veţi cuceri pe cei de necucerit. Dacă veţi aplica aceste principii la locul de muncă, fiţi sigur că veţi atrage până şi pe colegii cei mai recalcitranţi.
Totuşi, nu veţi avea garanţia cuceririi doar cu un singur gest, ci printr-un model de viaţă.

Dacă educaţi inteligenţa emoţională a copiilor voştri cu o apreciere, atunci când ei se aşteaptă la o mustrare (Goleman, 1996); cu o încurajare, atunci când se aşteaptă la o reacţie agresivă; cu o atitudine afectuoasă, atunci când se aşteaptă la un atac de furie, vor fi încântaţi şi o vor înregistra cu intensitate. Părinţii vor deveni astfel instrumente de transformare.

Părinţii buni spun copiilor: „Greşeşti.” Părinţii inteligenţi spun: „Ce părere ai despre comportamentul tău?”

Părinţii buni spun: „Ai greşit din nou.”
Părinţii inteligenţi spun: „Gândeşte înainte să reacţionezi.” Părinţii buni pedepsesc când copiii lor dau greş; părinţii inteligenţi îi stimulează să facă din fiecare lacrimă o ocazie de a evolua.

Generaţia hamburgerului emoţional

Tinereţea a fost întotdeauna o fază de rebeliune faţă de convenţiile adulţilor.

Dar generaţia actuală a produs un efect unic în istorie: a ucis arta de a gândi şi capacitatea tineretului de a contesta. Tinerii rareori contestă comportamentul adulţilor.

De ce? Pentru că ei iubesc otrava pe care am produs-o. Iubesc succesul rapid, plăcerea imediată, proiectoarele mass-media chiar dacă trăiesc în anonimat.
Excesul de stimuli a generat o fluctuaţie emoţională, fără capacitate contemplativă. Până şi modelele lor de viaţă trebuie să aibă un succes exploziv. Vor să fie personaje importante, ca de exemplu artişti sau sportivi care cuceresc, peste noapte, faima şi aplauzele.

Tinerii trăiesc în generaţia „hamburgerului emoţional”. Ei detestă răbdarea. Nu ştiu să contemple frumosul în micile aspecte ale vieţii. Nu le cereţi să admire florile, amurgul, conversaţiile simple. Pentru ei, totul e plictiseală.

Criticile părinţilor şi profesorilor sunt insuportabile şi rareori le ascultă cu atenţie.
Cum să-i ajutăm să iasă din asemenea tipare? Unul dintre cele mai importante lucruri în educaţie este să-l faci pe un copil să-l admire pe cel care-l educă.

Un tată poate fi un muncitor cu braţele, dar dacă îşi vrăjeşte copilul, va fi uriaş în inima lui.
Un tată poate fi important în mediul de afaceri, poate avea mii de funcţionari, dar dacă nu-şi încântă fiul, va rămâne mic în sufletul acestuia.

Fiţi un maestru al inteligenţei, învăţaţi-i să gândească. Lăsaţi-i să perceapă omul strălucit care sunteţi. Oare acest strigăt va afla vreun ecou?

Augusto Cury – “Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi”, Ed. For You.

Citește și Ajutaţi-vă copiii să nu fie sclavii problemelor lor.

Abonează-te la Newsletter-ul eRomâniaTa.ro pentru a primi cele mai apreciate articole direct în căsuța ta de e-mail!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here