Mărturii despre Sfântul Apostol Andrei: de ce s-a simțit atât de apropiat de străbunii noștri daci

0
1569

Autorul grec al uneia dintre cele mai vaste monografii dedicate Apostolului Andrei, pe care îl prăznuim pe 30 noiembrie, ne arată de ce poporul român este atât de legat de Sfântul Andrei, pe care l-a și numit Apostolul Neamului.

Dintre toate teritoriile în care a propovăduit, Andrei a ales să rămână cea mai lungă perioadă de timp (20 de ani) în „cartierul general” din Scythia Minor, adică Dobrogea de astăzi.

Mărturiile găsite despre Sfântul Apostol Andrei îl descriu ca fiind un om înalt, puțin aplecat de spate, cu spâncene stufoase, care se întâlneau deasupra unui nas mare. Avea parul ondulat și o barbă căruntă, care se separa în două spre capăt. Inspira multă modestie și simplitate.

În urma cercetărilor sale, ziaristul grec George Alexandrou a realizat una dintre cele mai vaste monografii dedicate Sfântului Andrei, publicând un volum de 1.000 de pagini în care descrie călătoriile apostolului, alături de legende, tradiții, obiceiuri despre Andrei, din peste 50 de limbi și dialecte.

George Alexandrou a constatat că, din uriașul puzzle, reprezentat de teritoriile unde se presupune că ar fi ajuns Andrei în cele patru călătorii misionare ale sale, lipsește o „secvență” de 20 de ani, cuprinsă între întoarcerea lui la Marea Neagră, din Valaamo (Finlanda), până la plecarea spre Sinopae și de acolo spre Patras, unde avea să fie martirizat.

Această lungă perioadă de timp, conform celor constatate de Alexandrou, Apostolul Andrei ar fi petrecut-o în Dobrogea de astăzi, unde își avea „cartierul general” în Peștera de care tradiția i-a legat numele. De aici ar fi întreprins călătorii de propovăduire a Evangheliei în restul Daciei, pe Dunare, în sudul fluviului, pe malul Mării Negre, dincolo de Prut și chiar în teritorii mai îndepărtate. După fiecare misiune s-ar fi întors în peștera sa.

«Cartierul general» din Dobrogea, cel mai iubit, după Hristos

Alexandrou explică această lungă rămânere a apostolului în Scytia Minor prin faptul că s-ar fi „simțit foarte apropiat de daci deoarece erau monoteiști”.

sfantul-andrei-clopotPotrivit lui Flavius Josephus, preoții locului erau precum esenienii: strict vegetarieni, trăiau în pace ca asceții din deșert. Societatea dacă era foarte liberă, femeile aveau aceeași poziție cu bărbații, iar spre deosebire de societatea greco-romană, dacii nu aveau sclavi.

De fapt, erau unici în lume la acea vreme pentru că nu aveau sclavi. Potrivit tradițiilor românești și descoperirilor arheologice, dacii au devenit creștini datorită Sfântului Andrei însuși, în primul secol. „Este firesc să se fi simțit ca acasă în rândul preoților daci și ca ei să-l fi acceptat rapid și să fie convertiți”, mai spune jurnalistul grec în interviul amintit.

Alexandrou crede că Apostolul Andrei a iubit acest loc din Scythia Minor mai mult decât orice, după Hristos.

sfantul-andrei-manastire-we„Cred că Dumnezeu i-a oferit asta ca o consolare deoarece a avut călătorii misionare foarte dificile. Avem descrieri ale unor locuri unde nu a fost binevenit, de unde a fost obligat să plece. Lucrurile au fost deseori foarte dificile, mai ales când a fost la slavi, unde sacrificiul uman era încă practicat.

Vă puteți imagina: Era obosit să treacă prin astfel de lucruri, iar când a venit la daci… unde grecii și evreii erau acceptați în aceeași măsură, și unde existau preoți sihaștri asceți, se înțelege cât de lesne s-a integrat.

Putea să predice, era fericit acolo. De fapt, dacii credeau că religia pe care el a adus-o era o continuare, o desăvârșire a vechii lor religii. Au privit religia nativă ca prevestitoare pentru creștinism. Douăzeci de ani înseamnă mult și se înțelege de ce românii își amintesc de el mai mult decât de alte tradiții”, mai spune cercetătorul grec.

Un volum de 1.000 de pagini dedicat călătoriilor Sfântului Andrei

George Alexandrou este autorul cărții „El a ridicat crucea pe ghiata”, un volum de 1.000 de pagini dedicat călătoriilor Sfântului Andrei, care explorează sursele, tradițiile, rutele și culturile apostolului, volum pe care îl definește ca fiind „un goblen cultural”.

Autorul a ajuns să cunoască legende, tradiții, obiceiuri, texte etc. despre Andrei, din peste 50 de limbi și dialecte și a încercat să vadă dacă diferitele tradiții ale călătoriilor acestuia se potrivesc geografic și temporal.

Pentru realizarea monumentalei sale cărți, George Alexandrou a utilizat tradiții orale și texte referitoare la Apostolul Andrei din greaca veche, greaca modernă, pontiană și calabriană, georgiană, abhaziană, slavonă, sârbă, rusă, ucraineană, română, kalashă, bagandă, kurdă, etiopiană amharică, coptă, arabă, siriană aramaică, turcă, turcik din centrul Asiei, iraniană, bulgară, engleza veche, engleză, germană, italiană, latină, albaneză, finlandeză, kareliană, armeană și foarte multe alte dialecte.

A fost impresionat să descopere la oamenii care vorbesc kalashă, din Pakistan, prezența unui mesager al lui Dumnezeu cu numele de Indrein, și să constate că, în româna veche, Sfântul Apostol Andrei era numit Indrean.

Apostolul nostru era umil și avea simțul umorului

Din tradițiile studiate de George Alexandrou, s-a conturat imaginea și caracterul omului Andrei.

Așadar, apostolul care i-a creștinat pe străbunii noștri era un om simplu, umil, dar puțin ciudat. Tradițiile din Kurdistan, Valaamo, Etiopia și Persia îl descriu la fel. Avea obiceiul de a fixa pietre mari sau cruci de fier pretutindeni. Căra un baston imens cu cruce. Era foarte modest și nu umbla cu prea mulți discipoli după el.

sfantul-andrei-pestera-0Nu predica mulțimilor, ca Petru sau Pavel. Aduna puțină companie, precum un stareț de mănăstire. Era în schimb un om cu simțul umorului. În acest sens, unele surse spun că atunci când a văzut pentru prima oara saunele slavilor, la Novgorod, ar fi trimis scrisori prietenilor spunându-le: „Acești slavi sunt niște oameni așa ciudați: se autotorturează cu crengi de mesteacăn”. Râdea când se gândea la acest lucru.

A călătorit alături de crescătorii de reni din Laponia, cu hunii, a vorbit cu filosofii greci, comercianții slavi, cunoștea birocrați chinezi, a vizitat triburi primitive din nordul Pakistanului și pe berberii din deșertul Sahara. A călătorit pe jos, cu bărci și canoe, pe cai, pe cămile, reni sau elefanți.

sfantul-andrei-pestera-5Fiind foarte modest, nu a ieșit în evidență alături de triada Petru, Iacov și Ioan, deși a fost „cel dintâi chemat”. Credea că fiecare persoană pe care o întâlnește este însuși Hristos. Tradiția coptă spune ca a fost persecutat la antropofagi. De altfel, el a mai fost persecutat în Kurdistan, la Sinopae în Pont, la Tesalonic, în Chalandritsa, lângă Patras.

Din apocrifa „Faptele lui Andrei” reiese că era un om înalt, puțin aplecat de spate, cu spancene stufoase, care se întâlneau deasupra unui nas mare. Avea parul ondulat și o barbă căruntă, care se separa în două spre capăt. Avea ochii, probabil, albaștri.

Cunoaştem şi faptul că Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul.

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei și Tradițiile Populare Precreștine

Sărbătoarea creştină a Sfântului Apostol Andrei se suprapune peste obiceiurile precreștine legate de Anul Nou dacic, cele două momente fiind unite în unele tradiții populare, dintre care prof. univ. dr. Ion Ghinoiu ne amintește de Bocetul Andreiului, atestat la românii din Transnistria:

„Fetele confecţionau păpuşi din cârpe, numite Andreiu, substitut al anului vechi care moare pentru a renaşte, le aşezau pe laviţă (pat) şi le jeleau ca pe un mort în noaptea de 29/30 noiembrie.

O altă practică de rit funerar efectuat în noaptea de Ovidenie sau de Sântandrei era privegherea de către femeile moldovence de dincoace de Prut a unei lumânări lungi, făcută colac, precum Măsura sau Statul Mortului, aprinsă astăzi la înmormântarea oamenilor din mai multe zone etnografice.

desesti-aflatul-ursitului-3-989x580Asemănător Revelionului, în noaptea de Sântandrei abundau practicile magice de aflare a ursitei. Fata de măritat prepara o turtiţă subţire din făină de grâu, foarte sărată, numită Turtucă de Andrei, o cocea pe plita sobei şi o mânca înainte de culcare. Băiatul care venea în vis să-i aducă apă pentru potolirea setei urma să o ceară de nevastă în cursul anului. Unele fete, când soseau acasă de la Păzitul Usturoiului, puneau într-un cocoloş de aluat câte un căţel de usturoi. După cum încolţea şi creştea usturoiul semănat, se făceau apoi pronosticurile matrimoniale.

În noaptea de Ovidenie sau de Sântandrei bătrânii noroceau anul, adică observau cu atenţie cerul înstelat pentru a face previziuni meteorologice.

Obiceiul de a semăna în noaptea de Sântandrei grâu într-o oală de pământ pentru a interpreta după numărul seminţelor răsărite rodnicia ogoarelor în noul an este încă viu în satele româneşti. Acum se tăiau crenguţe de la diferiţi pomi fructiferi şi se puneau în apă la temperatura camerei pentru a aprecia, după cum înverzeau şi înfloreau, rodul pomilor din livezi. Crenguţele înflorite erau folosite apoi de copii, ca sorcovă, la Anul Nou”.

Surse: Dumitru Manolache, România Unește-te; Prof. Univ. Dr. Ion Ghinoiu, Anul nou dacic, Revista Clipa;

Dacă te abonezi la Newsletter-ul eRomâniaTa.ro vei primi gratuit cele mai noi și apreciate articole direct în căsuța ta de e-mail!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here