Decembrie (Undrea) – tradițiile populare care dau sens și magie sărbătorilor de iarnă

0
3409

În calendarul popular românesc, luna decembrie a căpătat mai multe denumiri, precum Andrea, Indrea și Undrea, ce păstrează amintirea unei divinități ancestrale din mitologia populară, patron al lupilor care se sărbătorea la sfârșitul lui noiembrie și care apoi a preluat numele de la Apostolul Andrei din calendarul creștin ortodox.

O altă denumire populară a lunii decembrie este cea de Neios, care desemnează începutul iernii, atât pentru calendarul oficial (1 decembrie), cât și pentru cel popular. Denumirea de Neios se referă în mod special la zăpezile abundente care cădeau odinioară în această lună.

Decembrie era luna a zecea în străvechiul calendar roman, cu începutul anului la 1 martie, iar în calendarele reformate (cu începutul anului la 1 ianuarie), devine luna a douăsprezecea.

Este, de asemenea, luna solstițiului de iarnă, momentul când soarele atinge cea mai mare declinație australă, când noaptea este cea mai lungă, iar ziua cea mai scurtă.

Lirica populară zugrăvește în mod fidel caracteristicile acestei luni când spune că:

Decembrie cu barba zbârlită / Lată și albă / C-o fire cruntă, sperioasă, / C-o cătare nemiloasă / El neaua de sus o cerne / Când ninge și pământul așterne, / Face pe leneși să plângă / Și la pieptu-i să se strângă. / Ziua-i mică și rece / N-o simți ce repede trece / Dar în pungă, cui n-ajungă / I se pare foarte lungă.

În această lună se intensifică pregătirile pentru sărbătorile de iarnă, se fac repetiții la colinde, urături, pentru jocurile cu măști. În mediul rural, întreaga comunitate sătească este implicată într-un fel sau altul în buna organizare a manifestărilor ceremoniale ce au un rost ontologic bine precizat.

Sărbătorile din această lună nu sunt doar simple repere cronologice, ele având o magie aparte, manifestându-se printr-o suită de ritualuri, datini și obiceiuri care îmbină în mod plăcut și pitoresc ceremonialuri religioase și reminiscențele unor practici precreștine ale căror sensuri originale s-au pierdut în negura timpului.

Sunt momente unice, când într-o frumoasă exprimare, grijile zilei de mâine rămân de o parte, când toate gândurile și gesturile sunt dirijate de către divinitatea supremă, când lumea se împacă și uită de supărări, iar brazii frumos împodobiți glorifică marea bucurie a creștinilor, Nașterea Domnului Iisus Hristos.

Referitor la ziua Nașterii lui Hristos (25 decembrie), calendarul popular face referiri aparte dacă acest eveniment cade într-o zi de duminică. Se arată că „…de se va întâmpla nașterea lui Christos Duminica, iarna va fi caldă, îndoită, rea și ploioasă. Primăvara ploaie și cald, vara secetoasă și cu vreme bună iar toamna vânturoasă și ploioasă. Viile și secera vor fi bune, prin grădini legumi de ajuns, miere multă pe vremea secerei. Șerpilor va fi pieire, poame multe, iar dobitoacelor și fiarelor multă înmulțire. Cei ce vor fi însurați pacinică dragoste vor petrece.”

În Bucovina, unde momentele unice ale sărbătorilor de iarnă sunt încă vii, ele capătă o strălucire aparte, când în fiecare casă pătrunde spiritul magic festiv, se împodobește un brad, se aprinde o candelă, se cântă colinde, prin tot se caută să se glorifice într-o armonie și bucurie deplină Minunea Nașterii și sosirea noului an.

În ziua de Crăciun cei ce colindă sunt tinerii căsătoriţi, oamenii maturi şi chiar bătrânii; aceştia colindă doar la rude şi prieteni.

plugusorul-uratura_71fUn alt obicei care în timp şi-a pierdut semnificaţia este mersul cu steaua; acest obicei avea menirea de a informa oamenii de naşterea lui Hristos; copiii care mergeau cu steaua se deghizau în magi şi vesteau marea minune.

Una dintre cele mai frumoase tradiții de Anul Nou este plugușorul. Tinerii merg cu „Pluguşorul”, iar flăcăii merg la colindat la fetele nemăritate; dar în acest caz colindele nu mai sunt urări de bine, ci sunt satire ironice şi au menirea de a atrage atenţia asupra unor năravuri ale gazdelor. Tot în această zi are loc şi „jocul caprei” sau „jocul cerbului” – un ritual bine regizat, cu măşti şi personaje mitice.

În Maramureş, tradițiile de Crăciun sunt un amestec de credinţe păgâne cu cele creştine; spre deosebire de alte zone, aici are loc „jocul moşilor” – colindarea gazdelor de către colindători deghizaţi cu măşti; aceştia colindau pentru a ura sănătate şi fericire gazdelor.

Toţi colindătorii, indiferent de vârstă, primesc un colac – ce simbolizează soarele; de asemenea ei primesc mere şi nuci. În ziua de Crăciun nu se spală rufele şi nu se dă nimic de împrumut; animalele din ogradă primesc mâncare din belşug; se spune că, dacă animalele se culcă pe partea stângă, atunci iarna va fi lungă şi geroasă.

masa-de-craciunÎn ziua de Crăciun toate casele sunt curate, iar mesele îmbelşugate; bradul nu lipseşte din nicio casă; acesta este împodobit cu mere, nuci şi fasole uscată; fetele de măritat îşi scot zestrea la iveală şi aşteaptă flăcăii la colindat. În noaptea de Crăciun focul din sobă nu are voie să se stingă, de aceea bărbatul din casă aşează pe foc o buturugă mare, denumită şi buturuga de Crăciun.

În Moldova, Crăciunul este o sărbătoare importantă; toate activităţile ce au loc în ziua ajunului sunt de fapt un ritual spre protecţia animalelor, a livezilor şi a gospodăriei; femeile curăţau toată casa şi făceau colaci, iar bărbaţii aveau grijă să înapoieze orice lucru luat cu împrumut. Tot în acestă zi femeile coceau un colac în formă de cifra 8, care în primăvară urma să fie afumat şi pus între coarnele boilor ce arau pământul; în ajun femeile pregăteau masa de Crăciun, care urma să conţină vreo 12 feluri de mâncare. Nimeni nu mănâncă până când preotul nu vine să sfinţească bucatele.

colindatori-craciun

Tot în ziua Ajunului începeau şi colindătorii să meargă pe la casele oamenilor; de dimineaţă colindau copiii cei mai mici, după-amiază urmau şcolarii, iar spre seară colindau tinerii. Colinda începea de la cei mai importanţi oameni ai comunităţii, cum ar fi preotul şi învăţătorul, apoi urmau rudele şi familiile ce aveau fete de măritat.

În Transilvania, pregătirile pentru Crăciun începeau încă de pe 15 noiembrie – dată la care începe postul Crăciunului; de la acea dată muncile agricole se sfârşeau, oamenii nu mai mâncau deloc carne, iar femeile se întâlneau la şezători pentru a ţese straiele de sărbătoare.

În ajunul Crăciunului începeau să vină colindătorii: mai întâi veneau copii mici care colindau, şi urau de bine; apoi în seara de ajun urmau copii şcolari care cântau colinde la fereastră şi primeau nuci şi colaci; ultimii şi cei mai aşteptaţi erau flăcăii. Aceştia erau cel mai bine primiţi în casele cu fete de măritat; ei repetau colindele din timpul anului pentru a nu se face de râs. Aceştia aveau printre ei un tânăr ce era responsabil cu adunatul vinului într-o bute (sau butoi) şi un tânăr responsabil cu adunatul darurilor, denumit şi iapa. În Transilvania există şi obiceiul mersului „cu capra” – un tip de colindat la care participau flăcăii, dar şi tinerii însuraţi; un tănăr se deghiza în capră şi făcea doar năzbâtii în casa celor ce erau colindaţi. Aceasta din urmă este una dintre cele mai amuzante tradiții de Crăciun din Transilvania.capraÎn zona Banatului Montan, în ajunul Crăciunului focul din casă nu este stins deloc, pentru ca anul ce vine să fie luminos şi spornic. Seara se aşteaptă pițărăii (colindătorii) care vin la colindat pe la miezul nopţii până dimineaţa, în funcţie de vârstă. Ei colindă din casă în casă, apoi sunt primiţi în ogradă unde primesc nuci, mere şi răchie; răchia este adunată într-o damigeană de vătav (conducătorul colindătorilor); acesta are pe faţă o mască pentru a nu fi recunoscut;

La miezul nopții, tinerii se îmbrăcau în portul popular şi plecau la colindat prin sat. Oamenii îi cinsteau cu bunătățile tradiționale de sărbătoare.

Pe Valea Almajului se obişnuia ca micii colindători să aibă cu ei beţe de alun împodobite cu tricolorul şi cu care colindătorii băteau în podeaua casei pentru a alunga duhurile rele, norii de ploaie şi de grindină, şerpii şi alte duhuri rele şi pentru a aduce prosperitate. În unele sate se colindă în dimineaţa zilei de Ajun, dar în majoritatea satelor de pe Valea Almajului şi din Caraş-Severin, se colindă după-masa până seara târziu.

banatÎn zona Olteniei foarte multe tradiţii de Crăciun sunt strâns legate de ritualuri de purificare şi de aflare a ursitului de către fetele nemăritate. În Ajun are loc scormonitul în foc: toţi membri familiei, indiferent de vârstă, dau cu joarda în foc şi spun câteva versuri ce au menirea să protejeze gospodăria de boli şi să aducă un an nou bogat şi roditor. Câteodata sunt invitaţi şi colindătorii să facă acelaşi lucru.

pitzaraiÎn ziua de Crăciun are loc un ritual al adunatului de gunoaie din curtea gospodăriei, pentru ca anul ce vine să aducă pui mulţi. În fiecare gospodărie sunt pregătite „colinzile” – beţe de alun curăţate de coajă; acestea sunt mai apoi trecute prin fum de pin. Femeia pregăteşte atâtea lumânări câte „colinzi” sunt şi găteşte un număr egal de colaci. Femeia bătrână din casă lua o „colindă”, o lumânare, un colac, nuci, mere, zahăr şi bomboane şi dădea de pomană unui membru al familiei, rostind numele unui mort. Apoi toată familia cina, iar cei mici plecau la colindat.

large_img_1978Colindătorii sunt conduşi de un vătav sau vătrai; el intră primul în gospodăria omului şi el are rolul de a scormoni în foc; vătraiul primeşte de la gazdă o cotovaică – coajă de dovleac, cu seminţe de in, cânepă, porumb, grâu şi dovleac, pe care vătavul le aruncă în toate colţurile gospodăriei pentru ca anul ce vine să fie bogat şi roditor. Colindătorii primesc apoi covrigi, mere, pere, boabe fierte, colivă, ţuică fiartă şi vin.

În noaptea de Anul Nou, fetele nemăritate, legate la ochi, leagă o panglică pe al zecelea par din gard; a doua zi merg să vadă cum arată parul: dacă acesta e înalt şi drept atunci viitorul lor soţ va fi frumos; dacă parul este scorojit atunci bărbatul va fi urât; iar dacă parul este noduros atunci bărbatul va fi bogat.

În Dobrogea, copiii colindă în dimineaţa Ajunului de Crăciun până la prânz. La Aliman, Cochirleni, Rasova, Ciobanu, Gârliciu, Seimenii, Seimenii Mici şi în general pe limesul dunărean colindatul începe dis-de-dimineaţă, înaintea apariţiei zorilor, şi se termină a doua zi, când se luminează bine.

Colindele copiilor sunt scurte şi hazlii, vestesc sărbătoarea, urează belşug şi sănătate şi mai ales cer daruri, pe care gospodinele le pregătesc din timp: colăcei, fructe şi, bineînţeles, bani. Un asemenea colind, vechi de peste un secol şi care a fost înlocuit recent de „Bună dimineaţa la Moş Ajun”, se mai întâlneşte numai în localităţile constănţene Rasova şi Băneasa, este „Chitii – Mitii” (Chitii – mitii după sac/Zgâii ochii la colac, Daţi colacu’ şi hornacu/Că plecăm la altă casă/Că e fata mai frumoasă/ Şi slănina mai gustoasă). Copiii din Dobrogea mai au câteva colinde specifice precum „Bună dimineaţa”, „Raza soarelui” şi „Portocala”, care, de asemenea, au texte adaptate vârstei colindătorilor.

Tot în Ajunul Crăciunului şi flăcăii merg la colindat odată cu lăsarea serii. Aceştia se constituie, încă de la Lăsatul Secului, în cete de câte 2-4 persoane pentru fiecare sat şi încep să colinde odată cu lăsarea întunericului de la casa preotului, unde se cântă un colind specific „Colindul de preot”, urmat de colinde obişnuite: „Colindatul de cu seară”, „Sus în slava cerului”, „Colindul cel mare”, etc. Repertoriul cetelor de flăcăi este foarte bogat şi cuprinde colinde religioase şi laice: colinde de casă cu caracter general, colinde de fecior şi fată mare, colinde pentru tineri căsătoriţi, colinde legate de diferite ocupaţii: pescari şi ciobani. Gazdele răsplătesc pe fiecare membru al echipei de colindători cu cozonac, gogoşi şi ţuică fiartă. La Oltina, pe de altă parte, există obiceiul de a se împleti coroniţe de flori nemuritoare pe care gazdele cu fete de măritat le dăruiau anumitor flăcăi din ceată.

646x404În localitatea Adamclisi evoluţia cetei de colindători este însoţită de jocul caprei, care este obicei singular, nefiind specific zonei. Obiceiul a fost adus de coloniştii veniţi din Teleorman (unde este cunoscut sub numele de „Brezoaia”, în timp ce localnicii dobrogeni îi spun „ţurca”) şi a rezistat până în zilele noastre datorită caracterului spectaculos pe care-l imprimă colindatului. Ţurca sau Brezoaia este numele ce se dădea unei măşti care avea o înfăţişare compusă dintr-o barză cu coarne de cerb sau cerb cu cioc de barză. Ea însoţea ceata la casele de colindat, executând un joc scurt, singură sau în acelaşi timp cu colindătorii, iar a doua zi, în prima zi a Crăciunului, juca singură un dans lung şi spectaculos în mijlocul mulţimii adunate în centrul satului.

Pomul de Crăciun

La originea Pomului de Crăciun stau straturile succesive ale unor culte precreștine, manifestări ce s-au practicat și după nașterea lui Hristos.

Romanii, în zilele Saturnaliilor din preajma solstițiului de iarnă își împodobeau casele cu ramuri verzi de brad sau de alți arbori înverziți, făcându-și daruri reciproce și urări de bine.

brad-traditional

Nu se cunoaște în ce măsură s-au transmis aceste simboluri, dar este cert că prin analogie cu pomul vieții a fost instituit în spațiul carpatic, deja creștinat, un fel de pom din paie de secară sau grâu, împodobit cu mărgele (precursoare ale globurilor de mai apoi) și fire colorate de lână drept simbol al Crăciunului.

În secolul al XIX-lea, acest pom era confecționat și din nuiele de salcie și ornat cu panglici multicolore. Salcia făcând parte din categoria arborilor sacrii, cu proprietăți magice.

Prezența grâului în așa-zisul pom, este un exemplu al investirii acestei plante cu atribute benefice, sacre, iar dacă adăugăm și colăceii, ce simbolizau soarele, ne duce cu gândul la vechiul cult al zeului Mithras, a cărui zi de naștere era sărbătorită la 25 decembrie, creștinismul suprapunând peste această zi Nașterea Mântuitorului.

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui următor, acest „pom” de concepție străveche a început să fie treptat înlocuit cu bradul din pădure, simbol al veșniciei atât la români cât și la multe popoare europene.

Tradiția românească ne spune că Moș Crăciun a fost bătrânul în a cărui gospodărie s-a născut Iisus, iar pomul verde de Crăciun este o ipostaziere fitomorfă a acestui personaj, cel care în concepția mitologică carpatică, murea și învia în preajma solstițiului de iarnă.

36073266-christmas-tree-wallpaperBradul împodobit astăzi cu globuri, beteală, dulciuri, lumânări, obicei occidental pătruns în ținutul românesc cel mai probabil în timpul ocupației austriece încă din anul 1775, are în substrat aceleași funcții ritualice cu vechiul pom autohton, dar cu o încărcătură spirituală mult diminuată. Cu toate acestea, în subconștientul nostru rezidă încă argumente certe ale substratului mitologic al bătrânului Crăciun, creștinat, dar și argumente ale arhaicității în acest spațiu de o neasemuită frumusețe spirituală.

Bibliografie selectivă:

Mihai Călimar, Calendarul Popular Bucovinean, Ed. Mușatinii, Suceava, 2012

www.ghiduri-turistice.info

www.lumeasatului.ro

Dacă te abonezi la Newsletter-ul eRomâniaTa.ro vei primi gratuit cele mai noi și apreciate articole direct în căsuța ta de e-mail!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here