Darurile Învierii

0
752

Au sosit sărbătorile pascale. Frumoasă perioadă de căutare, de aducere aminte a ceea ce este fiecare dintre noi. O perioadă în care omul se poate întreba ce rost au toate aceste datini, de unde s-au născut şi de ce este necesar să fie trăite în acest fel an de an.

Căutând răspunsurile în Noul Testament, în viaţa şi învăţăturile Mântuitorului Iisus Hristos, Cel care S-a jertfit pentru iertarea păcatelor oamenilor şi a înviat a treia zi, întocmai cum a fost scris, găsim o hrană mai presus de cea trupească, şi obiceiuri mai nobile decât cele care se găsesc astăzi în casele celor mai mulţi creştini de pretutindeni.

Se numeşte Testament deoarece este o dovadă vie a unei posibilităţi de a trăi viaţa în iubire faţă de Tatăl Ceresc, Cel care ne-a dat Viaţă prin al Său Duh Sfânt, şi faţă de semenii noştri, pe care Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă să-i iubim ca pe noi înşine.

Înlăturând tendinţa de a respinge această idee încă din faşă, am putea fiecare să ne luăm câteva momente pentru a ne răspunde la întrebarea: Cum ar fi viaţa trăită astfel? – oare dacă l-am iubi cu adevărat pe Tatăl nostru am reuşi să iubim Viaţa, darul cel mai de preţ care ni s-a dat, şi dacă ne-am iubi cu toţii ca pe noi înşine oare ar mai putea un iubitor de viaţă şi de seamăn să-şi ia viaţa sa sau a altuia, sau să gândească urât despre altul, sau să vorbească urât despre aproapele său, sau să-i creeze vreun prejudiciu?

Ne punem întrebări şi ştim că undeva în interiorul nostru, în esenţa divină ce ne animă viaţa, există un răspuns pentru fiecare, dar pentru a găsi acel răspuns este necesar să ne deschidem sufletul către adevăr şi mintea către suflet.

De ce în amintirea jertfei şi a învierii Mântuitorului Iisus Hristos, majoritatea creştinilor umplu magazinele şi, în acelaşi timp, conturile marilor lanţuri alimentare?

De ce a ajuns omul să se gândească la faptul că în preajma unei astfel de sărbători este necesar să asigure hrană şi plăcere trupului? Oare nu mintea şi sufletul sunt cele mai însetate şi înfometate?

Dacă trupului i s-ar da doar atât cât îi este necesar şi cu adevărat bun pentru a fi sănătos, şi dacă omul s-ar îngriji mai mult de bunăstarea minţii şi a sufletului său, oare omul ar putea trăi o viaţă mai plină de pace, sănătate şi armonie? Mintea, care abia aşteaptă să fie lăsată liberă, să fie descătuşată de barierele fricii, ale neputinţei, pentru a putea crea ceva frumos, pentru a descoperi ceva nou şi frumos. Sufletul, lăsat să se manifeste, abia aşteaptă să iubească, să-şi arate iubirea, căci aceasta este esenţa sa, din iubire a fost creat şi hrana sa este iubirea.

O minte fără să mai descopere ceva nou şi frumos, fără să mai creeze ceva nou şi frumos, este o minte amorţită, iar amorţeala aduce cu sine, întotdeauna, moartea.

Un suflet lipsit de manifestarea iubirii este un suflet singur, iar el, pentru că a fost conceput întocmai ca fiind un picur dintr-un ocean de iubire, o parte din creaţia-ntreagă, el, lăsat singur, va suferi şi, în cele din urmă, se va stinge, va deveni incapabil în a mai susţine viaţa minţii şi a trupului, cu mult înainte de îmbătrânirea firească a acestora din urmă.

Să ne gândim câteva momente la cele de mai sus şi să încercăm să ne răspundem la întrebările: Ce nevoi am cu adevărat?, Ce m-ar bucura în acest moment?, Îmi simt mintea liberă? Îmi iubesc semenii? – la această ultimă şi cea mai complexă întrebare există cel mai simplu răspuns – dacă îi iubeşti înseamnă că poţi să-i ierţi.

Toate acestea sunt întrebări cu răspunsuri care ne formează calitatea vieţii pe care am ajuns, fiecare dintre noi, să o trăim.

Revenind la tradiţiile de Paşti, ne putem întreba de ce se sacrifică şi se mânâncă mielul în cinstea Învierii Domnului, când această tradiţie este străină de învăţătura creştină, a păcii şi a vieţii, propovăduită de Mântuitorul Iisus Hristos. De ce se omoară atâtea animale pentru a fi mâncate? A făcut sau a zis Iisus aşa ceva?

Tradiţia sacrificării mielului este preluată de la evrei, din Vechiul Testament, de pe vremea când egiptenii refuzau să-i elibereze din robie. Atunci, se spune că Dumnezeu a trimis asupra egiptenilor zece plăgi, dintre care cea mai aspră a adus moartea celor întâi născuţi. Pentru a-i feri pe iudei de aceasta, le-a poruncit să sacrifice un miel şi să ungă cu sângele acestuia pragurile uşilor şi ferestrelor. Astfel, în ziua de 14 nissan (aprilie), fiecare familie iudaică a sacrificat un miel, pe care l-a mancat cu azimă şi ierburi amare. Azima fiind simbolul robiei, al mizeriei îndurate ca robi, iar ierburile amare semnificând viaţa petrecută de israeliţi în timpul robiei egiptene.

Aşadar, aceasta este o tradiţie iudaică, precreştină, preluată de creştini, fără un adevărat fundament, precum precizează şi ne îndeamnă şi Sfântul Apostol Pavel să serbăm Paştile prin curăţarea trupului, minţii şi a sufletului împărtăşindu-ne cu Sfintele Taine:

„Iată Hristos, Paştile nostru, S-a jertfit pentru noi; să prăznuim, deci, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimile curăţiei şi ale adevărului.”(I Cor. 5, 7-8).

De ce este oare mai uşor să preluăm nişte tradiţii ale căror semnificaţii sunt prea puţin cunoscute de oameni, dar care se propagă din generaţie în generaţie pentru că „aşa e bine”, decât să facem un mic efort de a ne deschide mintea către ceva mai mult, către adevăr. Acel adevăr, care tot din învăţătura creştină a Cărţii Sfinte cunoaştem că este eliberator.

Sufletul omului cunoaşte că se poate face mai mult decât colorarea ouălelor şi umplerea mesei de acasă de cele mai multe ori cu mâncăruri grele, lipsite de viaţă şi de puterea de a susţine viaţa.

Sufletul omului este atras de mai mult, este atras de frumos, de sănătos, de bucurie dătătoare de viaţă, doar de-ar ar fi lăsat să se exprime.

Dacă omul şi-ar asculta nevoile sufletului ar uita de boala trupului, căci ea ar înceta să mai existe. Dar, care sunt nevoile sufletului?

Sufletul este creat din iubire şi o primeşte continuu de la Tatăl Ceresc dar îi este necesar să o trăiască, să o dăruiască, pentru a se simţi împlinit, precum un râu care curge lin din sursa de apă, aşa-i şi iubirea, este necesar ca ea să curgă, să hrănească creaţia. Iar acolo unde vedem că este lipsă de iubire, putem să-L lăsăm pe Tatăl Ceresc, Sursa Vieţii noastre, să o aducă prin noi, printr-o conlucrare a sufletului cu mintea şi trupul nostru, aducând gânduri de pace, vorbe frumoase, încurajatoare, dăruind fapte bune aducătoare de bucurie înălţătoare de suflete.

Aşa se exprimă iubirea! Ea produce mereu miracole, iar un mare miracol al prezenţei iubirii în noi, îl simţim de fiecare dată când o povară este înlăturată din sufletul nostru. Aceasta se întâmplă în momentul în care am reuşit să iertăm, pe noi sau pe aproapele nostru.

Întreaga noastră fiinţă simte bucuria iertării, căci este bucuria despovărării şi a continuării mai lesne a drumului pe calea iubirii, a păcii, a curăţiei, a prosperităţii, a frumuseţii.

Cum putem să sărbătorim mai frumos Învierea Domnului nostru Iisus Hristos? Aceasta este o sărbătoare a Vieţii, a Luminii, a Adevărului, găsite în sufletele fiecăruia dintre noi, chiar dacă uneori este necesar să cauți mai adânc.

Îngrijindu-ne ca învăţăturile şi faptele Sale să ajungă parte din viaţa noastră, dar şi a acelora pe care îi întâlnim în Calea vieţii noastre, sărbătoarea Învierii Domnului va putea rămâne vie în sufletele noastre prin fapte bune dăruite necondiţionat, prin cuvinte frumoase spuse la momentul potrivit, prin gânduri de pace, de iertare, de împăcare.

Mântuitorul Iisus Hristos S-a jertit pentru oameni şi a avut voinţa ca în ultimele clipe pe cruce să se roage Tatălui pentru iertarea celor care l-au ocărât şi răstignit.

Cred că toţi suntem în stare să iertăm, să ne eliberăm, să înviem spre un nou început, în Iubire, în Adevăr, în Lumină, alături de Cel care ne-a iubit şi ne iubeşte veşnic şi care ne îndeamnă să ne iubim unii pe alţii întocmai precum El ne-a arătat că este cu putinţă.

Să sărbătorim, să ne-nveselim, să ne bucurăm, căci toată creaţia sărbătoreşte amintirea acestui frumos OM care ne-a deschis inimile către înțelegerile acestei lumi, pentru a-i putea zări măreția, minunea, complexitatea, aranjate toate într-o ordine simplă, deosebit de frumoasă și desăvârșită.

Hristos a Înviat!

Autor: Silviu Stănculeț

Dacă te abonezi la Newsletter-ul eRomâniaTa.ro vei primi gratuit cele mai noi și apreciate articole direct în căsuța ta de e-mail!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here