Unul din principalele motive pentru care atât de mulţi oameni par să-şi fi pierdut încrederea în rugăciune (ajungând să creadă că „Dumnezeu nu îi ascultă, pentru că sunt păcătoşi”) este cel al lipsei de cunoaştere. Câţi dintre aceşti oameni, care se grăbesc să-şi piardă speranţa şi să se auto-condamne pentru întreaga viaţă, îşi pun măcar câteva întrebări despre ce înseamnă rugăciunea?

„Ce se întâmplă, în interior, cu persoana care se roagă?”, “Ce anume face ca o rugăciune să fie puternică?”, „Şi, oare, rugăciunea rostită în comun are o eficienţă mai mare decât rugăciunea individuală? – iată numai câteva din întrebările care ne pot conduce mai aproape de esenţa rugăciunii.

Rugăciunea călugărilor tibetani

În cartea sa, „Efectul Isaia”, Greg Braden descrie modul în care a descoperit tradiţiile de rugăciune ale călugărilor tibetani, într-o mănăstire din munţii îndepărtaţi ai Tibetului de vest. Întreaga povestire este presărată cu observaţii fine, fiind de fapt o dezvăluire treptată a unei lumi cu totul şi cu totul fascinante – „o fotografie vie” a tradiţiilor tibetane din timpuri străvechi. Călătoria culminează cu momentul întâlnirii pelerinilor cu abatele mănăstirii (conducătorul spiritual al acelei grupări de călugări), care este întrebat de Greg Braden:

“Atunci când suntem martorii exprimărilor exterioare ale rugăciunilor făcute în temple, care este rezultatul? Unde îi duc rugăciunile, pe cei care le fac?”

Iar abatele, prin călugărul-ucenic Xjinla, care traducea dialogul, răspunde:

«„Sentiment!” spuse Xjinla. Abatele spune că scopul fiecărei rugăciuni este de a atinge un sentiment”. Abatele dădea din cap a aprobare, ca şi când ar fi înţeles traducerea lui Xjinla. „Gesturile exterioare pe care le vedeţi sunt o succesiune de mişcări şi de sunete necesare pentru a dobândi sentimentul” continuă Xjinla. „Ele au fost folosite de strămoşii noştri, timp de secole.” Abatele ne spunea că  sentimentul e mai mult decât un simplu factor al rugăciunii. El a subliniat că, de fapt, sentimentul este chiar scopul rugăciunii!»

Aşadar, tradiţiile străvechi sugerează că efectul rugăciunii provine din altceva decât din cuvintele rugăciunilor în sine.

Esenţa este dată de sentiment, de trăire, ceea ce ne conduce la ideea că un om care se roagă pentru vindecarea sa sufletească sau trupească, va vedea eficienţa rugăciunii sale atunci când va trăi sentimentul de a fi vindecat, atunci când se va vedea pe sine însuşi ajuns în starea de “a fi sănătos”.

În acest context, dobândesc mai mult sens cuvintele pe care le-am întâlnit cu ceva timp în urmă în cartea“Jocul vieţii şi cum să-l joci”, scrisă de Florence Skovel Shinn:

Omul nu poate fi decât numai ceea ce vede el însuşi că este şi poate atinge numai ceea ce el însuşi se vede atingând”.

Taina morţii şi a învierii

Dar ce se întâmplă atunci când, căzut fiind, nu poţi să trăieşti acel sentiment al vindecării, pentru că este prea departe de ceea ce conştiinţa ta poate să cuprindă în acel moment? Este o nuanţă fină aici. Unei fiinţe care a experimentat până în acel moment starea de boală, de griji, de împovărare i se cere să trăiască un sentiment cu totul şi cu totul nou şi care, în aparenţă, nu are legătură cu realitatea ei prezentă. Ea nici nu mai ştie cum este să se simtă sănătoasă, a pierdut demult bucuria acelei trăiri, sau poate chiar nu a avut-o niciodată.

De fapt, în acest punct experimentăm taina morţii şi a învierii – punctul în care omul este chemat să renunţe la vechi şi să moară (a „trece dincolo” de gândurile, convingerile şi trăirile prin care şi-a creat „realitatea de până atunci”), şi să trăiască propria sa înviere (accederea la o nouă realitate, care începe să fie conturată odată cu extinderea propriei conştiinţe).

În profunzime, toată această schimbare lăuntrică are la bază simplul fapt de A ALEGE ce vrei să fii:“Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide”.

Realitatea lumii noastre este „casa” mai multor rezultate posibile, în funcţie de condiţiile pe care le creăm în vieţile noastre. În loc să ne creăm realitatea, poate că ar fi mai potrivit să spunem că noi creăm condiţiile prin care atragem în prezent un anumit rezultat din viitor, deja existent ca alternativă.

De exemplu, dacă alegem iertarea, compasiunea şi pacea, atragem variante de viitor care reflectă aceste virtuţi.

Puterea de a trăi un nou sentiment

Aşadar, punctul-cheie al rugăciunii trăite este capacitatea noastră de a ne schimba direcţia spre care ne concentrăm atenţia.

Dacă vrem să ne concentrăm în continuare pe boală, atunci ne vom ruga simţindu-ne bolnavi (cu sentimentul puternic că realitatea noastră este acea boală) şi vom rămâne în lumea pe care am ales-o; dacă vrem să ne concentrăm pe starea de „a fi sănătoşi”, atunci ne vom ruga trăind sentimentul şi bucuria vindecării, şi, prin aceasta, alegem un nou curs al evenimentelor, în vreme ce, simultan, eliminăm un curs existent al evenimentelor, care nu ne mai este de folos.

Deci, decât să ne rugăm simţindu-ne lipsiţi de putere într-o situaţie dată – „Doamne, te rog, vindecă-mă de această boală” – putem experimenta un nou mod de a ne ruga, prin care să aducem în noi sentimentul că suntem deja sănătoşi şi că participăm, în această stare, la întreaga Lucrare Divină manifestă pe Pământ.

Să nu uităm că, la învierea lui Lazăr, Iisus Îi mulţumeşte Tatălui Ceresc înainte de a săvârşi minunea, ca şi cum ea ar fi fost săvârşită.

Iar Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei, spune:

„Or, credinţa e fiinţarea celor nădăjduite, dovada lucrurilor celor nevăzute” (11:1).

Voi reda un alt fragment, cu adevărat minunat, din aceeaşi carte amintită („Efectul Isaia”), fragment în care abatele mănăstirii descrie tradiţia de rugăciune a călugărilor tibetani:

«„De fiecare dată când ne rugăm în mod individual” spuse abatele, „trebuie să simţim rugăciunea noastră. Când ne rugăm, simţim în numele tuturor fiinţelor, de peste tot.” Xjinla a făcut o pauză, în timp ce abatele a continuat. „Suntem toţi interconectaţi” spuse el. „Suntem toţi expresiile aceleiaşi vieţi. Nu contează unde ne aflăm, rugăciunile noastre sunt auzite de toţi. Cu toţii Una suntem.”»

Experimente ştiinţifice care ilustrează puterea rugăciunii colective

Narcisa Stănculeţ

Dacă te abonezi la Newsletter-ul eRomâniaTa.ro vei primi gratuit cele mai noi și apreciate articole direct în căsuța ta de e-mail!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here