Wednesday, December 13, 2017
În calendarul popular românesc, luna decembrie a căpătat mai multe denumiri, precum Andrea, Indrea și Undrea, ce păstrează amintirea unei divinități ancestrale din mitologia populară, patron al lupilor care se sărbătorea la sfârșitul lui noiembrie și care apoi a...
Autorul grec al uneia dintre cele mai vaste monografii dedicate Apostolului Andrei, pe care îl prăznuim pe 30 noiembrie, ne arată de ce poporul român este atât de legat de Sfântul Andrei, pe care l-a și numit Apostolul Neamului. Dintre...
Maica Ana Lucia Nedelea, stareță a Mănăstirii Nămăiești, a reușit să aducă mai aproape de sufletele oamenilor, prin curgerea lină a poeziei, iubirea, dăruirea, credința, și frumusețea în trăire, a sfinților de odinioară care au colindat pământul și au...
Printre cele mai frumoase minuni ale naturii se numără orhideele, splendori ale lumii plantelor, ce cresc în zonele calde ale planetei noastre, cu forme şi culori foarte variate şi puternic parfumate. Există aproximativ 30.000 de specii de orhidee sălbatice şi...
Asemenea poveştii lacului Techirghiol, fiecare loc, precum și fiecare om, își are povestea sa. Trăind complet în clipa prezentului este cel mai frumos și eficient mod de a gusta cu plăcere deplină din izvorul nesfârșit al vieții. Cel care trăiește în...
– Nu există la noi în ţară munte mai cântat de poeţi şi mai înţesat de poveşti decât Ceahlăul. Legenda Dochiei, Panaghiei, Pietrii Teiului, Stanilelor, Vârfului Toaca, Pietrei Ciobanului sunt doar câteva dintre frumoasele poveşti cu care ne întâmpină...
- „Viaţa mea nu a fost decât un şir de minuni” spunea sculptorul român Constantin Brâncuşi Una din minunile pe care le-a lăsat în urma sa este fără îndoială Coloana Infinită, cunoscută în mod greşit şi sub denumirea de „Coloana...

Legenda ghiocelului

O frumoasă legendă românească, LEGENDA GHIOCELULUI, ne povestește că a fost odată o rază de soare, iar aceasta era chiar fata cea mai mică și răsfățată a astrului luminos. Și  tocmai pentru că era cea mai mică și mai...
Începutul lunii martie este cunoscut mai întotdeauna ca fiind sub semnul instabilității meteorologice, interval denumit și ca „scuturarea cojoacelor Dochiei” (1 – 9 martie) când se înregistrează o alternanță de zile senine cu zile de ploaie, lapoviță sau ninsoare...
În spiritualitatea tradițională, cultul, ritualurile și obiceiurile oamenilor exprimau multă libertate, bucurie și iubire față de natură și de întreaga Creație. Sărbătoarea zilei lui Dragobete, din data de 24 februarie, cunoscută și cu denumirea de Ziua Îndrăgostiților la români,...
- Advertisement -

CELE MAI CITITE

Tu ce faci când te înfurii pe copilul tău? – iată...

Să creşti un copil poate fi relativ uşor. Îi dai să mănânce, îi cumperi haine, ai grijă să fie în siguranţă…şi copilul creşte. Oricum...
Translate »